Vopsea permanentă cu amoniac, pentru păr LONCOLOR  HEMPSTYLE 4.22 Violet Intens

Vopsea permanentă cu amoniac, pentru păr LONCOLOR HEMPSTYLE 4.22 Violet Intens

  • vopsea de păr
21 RON 24.4 RON
SALE -14%
Reducere
Livrare rapida
Retur gratuit
Plata securizata
  • Descriere
  • Recomandari
  • Continut
  • Precautii
  • Atentionari speciale
  • Recenzii si rating-uri
Descriere

Creată pe baza unei formule de ultimă generație a laboratoarelor LONCOLOR, gama de vopsea de păr permanentă cu amoniac LONCOLOR HEMPstyle oferă o soluție completă pentru frumusețea părului tău.

 

O multiplă combinație performantă - cu acțiune simultană -  a colorării  intense, cu îngrijirea, protecția și tonifierea firului de păr, care oferă în același timp hidratarea necesară scalpului și un efect de vino-ncoa’ părului tău.

 

Noua formulă îmbină în mod ideal proprietățile miraculoase ale uleiului de canabis cu cele multivalente ale uleiului de jojoba, pentru ca părul tău să capete o ținută impecabilă, strălucitoare și irezistibilă prin culoare.

 

Masca pentru păr și scalp LONCOLOR HEMPstyle – soluție completă pentru îngrijirea părului și a scalpului imediat după colorare. Hrănirea și întărirea de la rădăcină a firului de păr, relaxarea scalpului și acțiunea protectiv-nutritivă a acizilor grași Omega 3, Omega 6 și Omega 9 sunt doar câteva dintre efectele benefice ale uleiurilor de canabis și de jojoba, care-i determină performanța remarcabilă.

 

Beneficiile vopselei de păr LONCOLOR HEMPstyle:

HIGH-DYE EFFECT

colorare impecabilă, acoperire pâna la 100% a firelor albe

SKYNIFICATION & HAIR APPEAL

 scalp relaxat, păr mătăsos și ușor de aranjat

OMEGA 3, 6, 9

raport optim, protecție maximă

 

DOMENIU DE APLICARE

Vopsea de păr recomandată pentru nuanțele de păr de la blond mediu la castaniu deschis

Recomandari

Culoarea părului de pe ambalaj nu constituie un criteriu de selecție a culorii. Consultați catalogul de culori și indicațiile de pe acesta pentru alegerea corectă a nuanței. Nu spălați părul cu 48 de ore înainte de vopsire! Vopsirea părului după o decolorare, un permanent sau o întindere permanentă a părului se recomandă după 15 zile. Pe  părul grizonat, nuanţa rezultată după colorare poate fi mai deschisă decât cea din catalog. Pe părul închis la culoare, nuanţele de blond se pot obţine numai după o decolorare prealabilă.

 

PREGĂTIRI PENTRU COLORAREA PĂRULUI

Amestecul colorant se aplică pe părul uscat. Pentru colorarea părului aveţi nevoie de un vas de plastic sau porţelan, o pensulă pentru vopsit părul și un pieptene din plastic.

ATENŢIE! În timpul procesului de vopsire nu folosiți obiecte metalice (vase, piepteni, ace etc.). Protejaţi-vă hainele cu o pelerină din plastic sau cu un prosop vechi.

 

PREPARAREA AMESTECULUI COLORANT

1. Agitați energic flaconul de emulsie oxidantă înainte de utilizare.

2. Turnaţi într-un bol nemetalic conținutul tubului de vopsea pentru păr, peste care adăugați treptat emulsia oxidantă.

3. Cu ajutorul pensulei de vopsit amestecaţi bine vopseaua şi emulsia oxidantă până la omogenizare.  Amestecul colorant rezultat se aplică imediat pe părul uscat. Resturile de amestec rămase după aplicare se aruncă!

 

COLORAREA PĂRULUI

Aplicarea pe tot părul se recomandă dacă sunteţi la prima utilizare a unei vopsele permanente pentru păr sau dacă urmele unei colorări anterioare nu mai sunt vizibile

 Distribuiţi amestecul colorant pe păr, şuviţă cu şuviţă, de la rădăcini spre vârfuri şi apoi uniformizaţi pe tot părul, folosind un pieptene de plastic cu dinţii rari. Asiguraţi-vă că tot părul este acoperit cu amestec colorant! În funcţie de tipul părului dumneavoastră, lăsaţi amestecul colorant să acţioneze:

a) păr normal: 30 min;

b) păr cu firul subţire: 15 – 20 min;

c) păr decolorat sau ondulat permanent: 10 – 15 min;

d) păr cu firul gros, sticlos sau cu procent mare de fire albe: 35 – 40 min.

IMPORTANT: NU depăşiţi durata maximă recomandată de acţionare a amestecului colorant! După expirarea timpului de acționare, umeziți părul și masați 1 min. Clătiți părul cu multă apă, până când aceasta devine curată.

 

RETUȘUL RĂDĂCINILOR

Se recomandă dacă părul dumneavoastră este deja colorat într-o nuanţă asemănătoare celei alese sau dacă acesta a crescut de la ultima colorare, iar rădăcinile sunt vizibile

Aplicaţi cca. 2/3 din amestecul colorant pe rădăcinile crescute vizibil, trasând cărări. Insistaţi asupra rădăcinilor şi a zonelor cu păr alb.

  1. Lăsaţi să acţioneze 15 – 20 min.
  2. Aplicaţi restul de amestec pe toată lungimea părului.
  3. Lăsați să acţioneze încă 10 min..
  4. După expirarea timpului de acționare, umeziți părul și masați 1 min.
  5. Clătiți părul cu multă apă, până când aceasta devine curată.

 

ÎNGRIJIREA PĂRULUI/ HAIR CARE

Aplicaţi pe părul umed masca pentru păr și scalp LONCOLOR HEMPstyle - livrată în set - masaţi uşor şi lăsaţi să acţioneze 4-5 min, apoi clătiţi cu apă din abundenţă

Continut
Vopsea cremă (tub 50 ml); Emulsie oxidantă 9 % (50 ml); Mască pentru păr și scalp vopsit (plic 10 ml); Instrucţiuni de folosire (prospect) în limba română şi maghiară; Pereche de mănuşi de protecţie.
Precautii

EFECTUAREA  TESTULUI  DE  ALERGIE (SENSIBILITATE) CUTANATĂ

Aplicați o cantitate mică din tubul de vopsea în strat subțire, după ureche, cu un bețișor și lăsați neacoperită zona timp de 45 min. Închideți cu atenție tubul. După 45 min, spălați cu grijă vopseaua, folosind apă călduță. În cazul în care are loc o reacție alergică în timpul testului sau în următoarele 48 de ore, trebuie să clătiți imediat și să NU FOLOSIŢI  PRODUSUL! Efectuarea testului de alergie cutanată reprezintă un mijloc de precauție, NU O GARANȚIE că, în urma procesului de vopsire a părului, nu vor apărea niciun fel de reacții alergice!

PRECAUŢII ŞI ATENŢIONĂRI  SUPLIMENTARE

Dacă în timpul sau după vopsire observaţi apariţia unor reacţii neobişnuite sau neplăcute, întrerupeţi imediat vopsirea și spălați părul cu apă călduţă! În cazul eventualelor dificultăţi de respiraţie, adresași-vă imediat unu medic! Produsul este destinat exclusiv colorării părului de pe cap. A nu se folosi la vopsirea genelor sau a sprâncenelor. A se evita contactul cu ochii (risc de orbire)! A se clăti imediat ochii în cazul contactului acestora cu produsul! Dacă purtaţi lentile de contact, îndepărtaţi-le şi clătiţi ochii cu multă apă, apoi adresaţi-vă unui medic de specialitate. Purtați mănuși adecvate. Clătiți bine părul după aplicare! Raportul de amestecare vopsea : emulsie oxidantă este 1 : 1 (50 ml : 50 ml). Nu inhalaţi sau înghiţiţi produsele! Nu lăsaţi părul cu amestec colorant peste faţă sau în dreptul ochilor. Nu amesteCAȚI acest produs de colorare cu niciun alt produs cosmetic (şampon, mască, ulei etc)! Nu utilizaţi produsul dacă părul dvs. a fost colorat în prealabil cu Henna sau cu produse pe bază de săruri metalice.

FOARTE IMPORTANT! Dacă după vopsirea părului apar reacţii neobișnuite, consultați un medic! Consultaţi medicul înainte de o nouă colorare a părului! Emulsia oxidantă conţine peroxid de hidrogen (apă oxigenată).

NU LĂSAŢI PRODUSELE SAU AMESTECUL DE COLORARE LA ÎNDEMÂNA COPIILOR!

 

Atentionari speciale

FOARTE IMPORTANT!

COLORANŢII PENTRU PĂR POT CAUZA REACŢII ALERGICE SEVERE!

 

Citiţi şi urmaţi instrucţiunile! Acest produs nu este destinat pentru uzul persoanelor cu vârsta sub 16 ani. Tatuajele temporare cu “henna neagră” vă pot creşte riscul de alergie.

NU VĂ COLORAŢI PĂRUL DACĂ:

a) aveţi o erupţie pe faţă sau aveţi scalp sensibil, iritat sau cu leziuni;

b) aţi avut vreodată orice reacţie după colorarea părului;

c) aţi avut în trecut o reacţie la un tatuaj temporar cu “henna neagră”.

A nu se folosi la vopsirea genelor sau a sprâncenelor!

A se evita contactul cu ochii.

A se clăti imediat ochii în cazul contactului acestora cu produsul!

Purtați mănuși adecvate. Clătiți bine părul după aplicare!

Raportul vopsea: emulsie oxidantă este 1 : 1 (50 ml : 50 ml). În cazul unor reacţii neobişnuite întrerupeţi colorarea şi spălați părul cu apă caldă! Consultaţi medicul înainte de o nouă colorare. Emulsia oxidantă conţine peroxid de hidrogen (apă oxigenată). Nu folosiţi niciun fel de obiecte metalice în timpul vopsirii. Nu utilizaţi vopseaua imediat după o decolorare, un permanent sau o întindere permanentă a părului. Colorarea se poate realiza numai după 15 zile. Nu utilizaţi vopseaua pe păr colorat în prealabil cu Henna sau cu produse pe bază de săruri metalice.

NU LĂSAŢI PRODUSELE SAU AMESTECUL DE VOPSIRE LA ÎNDEMÂNA COPIILOR!

Atentionari speciale
MERGI SUS